Peştera de la Gălăşeni (sau Peşteroaia) este situată în satul cu acelaşi nume, comuna Măgeşti, la capătul dinspre aval al Pîrîului Deblei (Fig. 39, VII, 13 şi Fig. 33, 2).

Cunoscută şi explorată, parţial, în perioada celui de al doilea război mondial de către un grup de speologi amatori din Cluj şi Oradea (J. XANTUS, 1943), P.G. este cercetată intre anii 1965—1973 de către un grup de speologi de la Institutul de Speologie „E. Racoviţă" din Cluj, condus de C. Pleşa, care realizează prima hartă a porţiunii studiate (962 m lungime totală) pe care o publică în ,,Peşteri din România" (M. BLEAHU şi colab., 1976, p. 84). Din anul 1975, explorarea peşterii este reluată de un grup de speologi amatori din Oradea, condus de L. Vălenaş, care o cartează, pînă în 1982, pe o lungime de 2357 m.

Intrarea, orientată spre vest, se află la baza unui abrupt, de cîţiva metri înălţime, care barează valea pîrîului amintit, transformînd-o într-o clasică vale oarbă. Golul subteran, săpat în calcare neojurasice, este format din trei sisteme de galerii: unul al Activului Principal, altul al Galeriilor Fosile şi ultimul al Activului Secundar.

Activul Principal, temporar-activ, în care debuşează un afluent de dreapta, este reprezentat de apele din Pîrîul Deblei care, după ce parcurg o galerie meandrată şi dispar printr-un sifon impermeabil (A), reapar la suprafaţă prin izvoarele din Groapa Moţului din localitatea Josani.

Galeriile Fosile, generate tot de apele din Pîrîul Deblei în faza primară de constituire a actualului drenaj subteran, sînt alcătuite din mai multe tronsoane de galerii, dezvoltate pe trei nivele diferite, separate de praguri, strîmtori şi săli de prăbuşire. Activul Secundar, generat, după toate probabilităţile, de către apele din Ponorul Dumbrăvii, este alcătuit dintr-o galerie fosilă, primară (Galeria Morcovilor), o galerie tempo-rar-activă, ce se dezvoltă între sifoanele B şi C, şi o a doua galerie fosilă, foarte scundă (Galeria Belemniţilor) care, după 105 m, devine inpracticabilă.

În general, peştera este greu accesibilă din cauza pragurilor, a strîmtorilor şi a numeroaselor sectoare scunde sau pline cu apă, dar este importantă din punct de vedere genetic şi evolutiv, prezintă o gamă largă de concreţiuni şi adăposteşte resturi scheletice de Ursus arctos (în Galeria de Cristal) şi fragmente de ceramică feudală, din sec. XVII—XVIII (în Galeria Belemniţilor).

Biospeologic, în peşteră predomină elemente troglofile iar dintre troglobionte se remarcă coleopterul Drimootus p. şi diplopodul Trachysphaera sp. (M. BLEAHU şi colab., 1976, T. RUSU, 1973, b şi 1981, L. VALENAŞ şi GH. BRÎMBA, 1978, TR. ORGHIDAN şi colab., 1984, p. 34).

Sursa:

• Vălenaş, L., Drimba, G. (1978). Cercetări de speologie fizică în Munţii Pădurea Craiului. Numphaea, VI: 279-328.
• Goran, C. (1982). Catalogul sistematic al peşterilor din România 1981.
• Rusu, T. (1988). Carstul din Munţii Pădurea Craiului. Ed. Dacia, Cluj, 254 p.
• Onac, B.P., Bengeanu, M. (1992) Phosphate minerals in few caves from Padurea Craiului mountains (Romania) (Preliminary note). Nymphaea, XXII: 23-28.
• Onac, B.P. (1998) Speleoteme din pesteri ale Muntilor Padurea Craiului. Ed. Academiei Române, Bucuresti, 176 p.