Avenul sau Peştera din Jiloasa (Giloasa, Pestera de la Frantura) este situată în bazinul superior al văii dolinare cu acelaşi nume, fost afluent de dreapta al Văii Runcului care debuşează în Cheile Videi, satul Luncasprie, comuna Dobreşti.

Descoperit şi semnalat de T. Rusu, în 1972, Av. Jiloasa a fost explorat şi cartat, în 1989 de către membrii Cercului de speologi amatori din Tinca, pe o lungime de 773 m. Intrarea, reprezentată printr-o gură de aven de formă ovală (3x6 m), se află în spaţiul dintre două doline de mari dimensiuni. După o coborîre verticală de 38 m se ajunge pe un con de dărîmături, aflat la marginea unui lac subteran, din care apele dispar printr-un sifon încă neexplorat.

Golul subteran, drenat de un curs de apă temporar, este format dintr-o galerie principală, destul de meandrată, orientată de la nord-est spre sud-vest, uşor ascendentă, cu numeroase diverticule laterale, prin care pătrund cîteva cursuri de apă ce gravitează spre sifonul de la intrare. Colectorul principal de apă apare dintr-un sifon situat în extremitatea de nord-est a peşterii, la marginea unei săli de mari dimensiuni pardosită cu numeroşi bolovani, printre care apele dispar curînd pentru a reveni, după circa 70 m, în galeria principală printr-un alt sifon. Numeroasele plaje de nisip şi pietriş, tronsoane de albie seacă şi alte aglomerări de depozite aluvionare, demonstrează că, la viituri, se organizează, în lungul galeriei principale, un curs de apă ce ocupă, pe alocuri, tot spaţiul dintre cei doi pereţi. Din sala amintită se desprinde, pe stînga, o galerie puternic ascendentă, lipsită de concreţiuni iar în partea sa vestică se desfăşoară un horn de circa 15 m înălţime. Cea de a doua galerie mai importantă, lungă de circa 70 m, se desprinde, tot pe stînga, fiind drenată de un firicel de apă cu caracter permanent. În general, tavanul galeriei prezintă numeroase cupole de coroziune şi cîteva hornuri, în alternanţă cu spaţii înguste şi scunde în zona sifoanelor. Av. J. s-a format sub acţiunea apelor de infiltraţie prin dolinele larg dezvoltate pe interfluviul dintre Valea Videi şi Valea Surducelului şi că, de fapt, el reprezintă doar un mic tronson dintr-o reţea de goluri carstice care, probabil, se desfăşoară pe sub valea Jiloasei şi cea a Cadului, transformate azi în văi dolinare.

Din suprapunerea planului acestei peşteri cu elementele de suprafaţă rezultă că apele din sifonul din amonte provin din dolinele unei uvale ce se desfăşoară la nord-est de intrare, iar cele care dispar prin sifonul de sub avenul de la intrare reapar la suprafaţă, aşa după cum s-a dovedit printr-o marcare efectuată de I. Orăşeanu, prin Izbucul de sub Piciorul Benii, situat în versantul drept al Cheilor Videi.

Sursa:

• Rusu, T. (1988). Carstul din Munţii Pădurea Craiului. Ed. Dacia, Cluj, 254 p.
• Mátyási, L. (2002-2003). Sistemul carstic Avenul Giloasa - resurgenţa Piciorul Benii. Speomond, nr. 7-8, pag. 2-7.