Sinonimi: Peştera Ghiocelu'

Localizare şi căi de access: Mt. Munticelu, E ; Pestera Munticelu se gaseste la iesirea din Cheile Bicazului, în baza calcaroasa Surduc-Munticelu, în versantul stâng al Bistritei. Din soseaua asfaltata ce face legatura între Bicaz si Gheorghenii, pe un traseu de mare pitoresc, drumul spre pestera începe în dreptul carierei Surduc, la o distanta de 250 m de intrarea în Cheile Sugau-lui. Urcusul se face în apropiere de limita dintre calcare si formatiunea de flis, mai întâi în serpentine, apoi tot mai abrupt, pâna la o altitudine relativa de 300 m si dureaza 45 minute. Înainte sau dupa vizitarea pesterii este bine sa ne rezervam 2 ore si pentru un mic circuit al Cheilor Sugaului. Intrarea este scunda, ascunsa la baza unui perete de calcar.

Date istorice. Pestera a fost descoperită în primăvara anului 1973, de câţiva copii plecaţi la cules de ghiocei, în acelaşi an ea este cartată de L Povară şi G. Diaconu, iar în 1973 N. Acrâşmăriţei şi M. Ciobanu publică schiţa peşterii şi descrierea sa. Publicitatea pripită şi nepotrivită, precum şi neluarea la timp a unor măsuri de amenajare şi protecţie au făcut ca peştera să sufere, încă imediat după descoperire, puternice degradări.

Descriere. Deşi de mici dimensiuni (lungimea este de 120 m), Peştera Munticelu este deosebită prin morfologia sălii principale şi prin formaţiunile stalagmitice. După intrarea scundă (1,5-1 m), urmează un culoar descendent de 10 m, care ne conduce într-o sală mare, lungă de 30 m şi înaltă de 4-5 m, la care se reduce de fapt întreaga peşteră. Sala este dezvoltată pe o diaclază înclinată spre est cu 30-40°. În partea inferioară sala are planşeul neted, acoperit cu argilă şi crustă stalagmitică. De aici, o mare îngrămădire de blocuri urcă în trepte, ca un amfiteatru, către vest. Elementul peisagistic cel mai frapant îl constituie marea bogăţie de stalagmite luminare, în partea nordică a sălii ele formează o adevărată pădure, care, când a fost descoperită peştera, forma cea mai mare densitate de stalagmite-lumânare din ţara noastră. Aceste formaţiuni, deosebit de fragile, se dezvoltă în condiţiile unei alimentări constante şi nu prea abundente, în care picătura căzută depune, în momentul impactului cu vârful stalagmitei, întreaga cantitate de calcit pe care o conţine, în acest fel, creşterea se face numai prin vârf. Existau în Peştera Munticelu stalagmite lumânare înalte de 3 m, dar nu mai groase de 3 cm. Alte speleoteme demne de interes sunt stalactitele fistulare, care în câteva puncte formează adevărate ploi de „macaroane”. Diverticulul sudic adăposteşte un mic lac, căptuşit cu calcit spongios, imaculat, într-un alt diverticul se află oseminte ale ursului de peşteră, între care un femur fixalt într-o stalagmită - un adevărat certificat de autenticitate şi vechime.  Geneza peşterii este legată de tectonica de versant a masivului Munticelu. O fractură principală orientată nord-sud a intersectat un plan tectonic înclinat spre est şi paralel cu alte două litoclaze. Dizolvarea intensă produsă în zona de intersecţie a acestor accidente tectonice a sculptat marea sală, în care apoi au avut loc prăbuşiri de blocuri, ce au condus la aspectul actual.

Condiţii de vizitare. Se poate vizita în orice anotimp, fără echipament special. Vizitarea normală durează 30 minute. Iubitorii fotografiei subterane pot afla aici o mare varietate de subiecte, în condiţii de lucru foarte confortabile, cel mult cu grija de a nu distruge, din greşeală, încă uma din stalagmitele rămase

Sursa:

• Goran, C. (1982). Catalogul sistematic al peşterilor din România - 1981.
• Orghidan, T. (1984). Peşteri din România - Ghid Turistic.
• Dragomir G. P. (2002) – Ape plate din izvoare carstice în Muntii Hãghimas, Rev. EcoCarst Nr. 3, Bucuresti, pag 37-40.
• Dénes, I. (2004-2005). Peşteri din Secuime. Speomond, nr. 9-10, pag. 33-38.
•