În 1988 o echipă de speologi alcătuit din Radu Pop, Maria Barabas, Istvan Szlany și încă câteva speologi au cărat echipament de scufundare în peșteră, au urcat cascada, și au ajuns la capătul canionului la sifonul terminus al peșterii.  Echipamentul era alcătuit dintr-o pereche de butelii aluminiu de 5 litri încărcat la 190 bar,  echipat cu două detentoare Made in București, două surse de lumină electrică minieră modificată, cască, mască, neopren de 6 mm, salopetă, centură de plumburi, labe și 80 m de fir ghid de 3 mm pe ril manufacturat acasă.

Sifonul s-a format pe o faleză înclinată la cca. 30°, tavanul era neted, cu "lingurițe", aproape albă (Calcar Jurasic mi s-a părut), lățimea la intrare în sifon cca. 4 m, dar mai adânc mi s-a părut chiar și 8 m lat.  Sedimentul pe fund era nisip argilos, mai mult nisip cu grăunțe/particule de 0-5 mm, particule mai fine la intrare, și mai mari la adâncime.

La începutul scufundării vizibilitatea era foarte bună, apa era limpede.  Am intrat în sifon pe partea dreaptă a falezei, unde era mai lat.  Dimensiunea verticală acolo era cam 50-60 cm, ușor cu buteliile montate pe spate.  Secțiunea largă s-a întors la stânga, deci continuasem pe acolo.  Labele nu prea erau utile aici, de fapt nu mișcam picioarele de loc, propulsia era mâna adică "plimbam" pe mâini din când în când, dar mai mult "alunecam" jos în apa sifonului.

M-a deranjat gândul, că nu era nimic unde să ancorez firul ghid.  Nimic.  Jos era nisip, sus era un tavan plat, și era evident chiar de la începutul scufundării, că "galeria" e un canal meandru în nisip, și firul ghid va intra chiar și acolo unde nici mâna mea nu trece.  Singura soluție era să memorez câte meandre am trecut, câte întoarceri la stânga și dreapta.

La al șaselea întoarcere la stânga deja era îngustă pe verticală, mai era un "val" de nisip înaintea mea și la dreapta, dar cu un spațiu de 20 - 30 cm până la tavan.  Aici sifonul avea cam 8 m lățime, și m-am uitat la batimetru:  16 m.  Privind înainte peste valul de nisip am văzut un spațiu mult mai mare, de fapt o săliță, și tavanul devenea orizontală și vizibilitatea înainte era cam 10-12 m și mi s-a părut că tavanul începe să urce.  Numai că deja zgâriam tavanul cu buteliile.  Timp:  habar n-aveam.  Presiunea?  ... și norul de nisip-argilă m-a acoperit, vizibilitatea a devenit zero într-o secundă.

Mă gândeam unde sunt, în ce poziție, cât timp poate fi trecut, aer cât mai am.  Poate ași putea trece sifonul?  Dar firul ghid nu puteam să ancorez nici unde, deci nu pot să fiu sigur că la întoarcere o să găsesc "intrarea" în meandru de nisip.  Șase meandre dreapta-stânga.  ... voi continua data viitoare, acuma afară.  Îl schimb detentorul și mă-ntorc încet.  Acuma deja pot să dau și din labele, nu mai contează.  Dar trebuie să am grijă de firul ghid:  nu trag, nu fac bucle, numai cu atenție.

La întoarcere era un întuneric complet.  Nu văd nimic.  Pipăind am găsit și am trecut primul meandru.  Al doilea.  Trei.  Patru.  Cin...  Unde-i cinci?  Firul trece chiar unde e un zid de nisip sub tavanul.  Mai departe?  La stânga?  Da, dar e foarte îngust!  Buteliile se zgârie pe tavan, nisipul împinge detentorul și la un moment dat l-a scos din gură.  Dar nu-l găseam imediat.  Apoi masca a ieșit.  Dar a intrat și ceva nisip în mască, nu puteam să-l fac etanș.  Suflă tare, omule!  Așa.

Cred, că am tăiat un meandru scurt, și nu mai știam, unde eram.  Stânga?  La Dreapta?  Unde merge firul?  Aici e mai larg, dar trebuie săpat un pic, și ... capul meu a ieșit la suprafață!  Cum adică?  Am tăiat două meandre?  Da.  Am ieșit chiar în mijlocul sifonului, nu unde am intrat.

Concluzie:  Firul ghid neapărat trebuie ancorată cumva.  Ulterior mă gândeam să utilizez ceva săculețe umplute cu nisip și atașat pe fir ghid la întoarceri în meandru.  Poate cineva o să găsească ceva soluție și mai bună.

Mi s-a părut, că sifonul poate fi trecut, și post-sifon vor fi găsite niște galerii foarte frumoase, similare cu canionul meandru înainte de sifon.  Denivelarea până la ponoarele în jurul și deasupra Peșterii din Dealul Secăturii este 400 - 500 m și o distanță de aproape 2 km.  Ar merita să continuăm cercetarea/explorarea sistemului.  Legătura cu P. Măgura și/sau Coliboaia deocamdată nu e probabil.

Despre detentoarele Made in București:  nici odată n-am avut probleme cu ele!  Nu mai aduc aminte cine le-a făcut, dar era o construcție și calitate extraordinar de bună.  Îmi pare foarte rău, că trebuia să le vând, când aveam nevoie de bani.

--Istvan Szlany