(Corobana de la Poarta lui Ionel) Peştera este semnalată de J. Vass încă din 1857, iar în 1921 este cercetată de P. Chappuis, R. Jeannel si Emil Racovita.

Scurt Istoric

• Peştera este semnalată de J. Vass încă din 1857, iar în 1921 este cercetată de P. Chappuis, R. Jeannel si Emil Racovita.
• In anul 1986 în timpul filmărilor pentru lung metrajul Flăcări pe comori in regia lui Nicolae Mărgineanu, cascadorul speolog Viorel Roru Luduşan explorează a doua intrare în pesteră, un aven care debuşază în galeria principală în zona intrării. În film a fost introdusâ o secventă din acest loc.
• În anul 1988, în timpul explorărilor din peştera vecina, Zgurăşti, membrii Alpin Speo Club Polaris Blaj, la o tură de încălzire se caţără pe un horn din finalul peşteri şi descoperă Galeria Superioară. Cu aceată ocazie Viorel Luduşan realizează o hartă detailată a peşterii.
• În anul 1989, tot ei realizează amenajarea turistică a peşterii.

Descriere

Peştera Poarta lui Ionele este locul in care ies la lumină apele ce se pierd în ponoarele si dolinele de pe valea oarbă dintre Iapa (Dealul Frumos) si cătunul Mununa. Această a fost dovedită de colorările cu fluoresceină [1]. facute de speologii clujeni. Este aceiaşi apă ce trece prin Peştera-aven Gheţarul de sub Zgurăşti care se gaseste la 130 m. distantă. Colorarile cu fluoresceină făcute de Clubul Polaris în finalul activului din Zgurăşti au aparut în Poarta lui Ionele după 24 de ore, confirmând legatura dintre ele, dar şi viteza extrem de mica de curgere a apei datorată imenselor lacuri în care staţionează. Apa saturată cu calcar dizolvat precipită pe distanţa dintre peşteră şi varsarea în Ordincuşa, 150 m mai jos şi formează frumoase cascade de travertin şi gururi.

Intrarea în peşteră se face printr-un portal înalt de 15 m. După primii 10 m, coborând panta de grohotiş întâlnim izbucul[4] sub peretele stâng activ tot timpul anului. La 50 m de la intrare, galeria peşterii coteşte în unghi drept la stânga. Urmează o săritoare care se urcă uşor datorită aderenţei podelei, care este în fapt un perete vechi de gur. Galeria e foarte înaltă, 32 m. Peştera îşi pastrează profilul avand podeaua acoperită de pietriş sau bazine de tip gur. Dupa 20 m apare un nou cot de 90° la stânga. În fundul galeriei se coboară spre fundul unui lac periodic, de obicei sec. La ploi puternice sau topirea zăpezii pe aici apare un puternic curent de apă care inundă întreaga podea a peşterii de la acest nivel.

Daca la ultimul cot escaladăm marele dom de pe partea dreapă, dupa 12 m. ajungem în galeria superioră. Este mult mai strâmtă şi urcă în trepte. Găsim şi câteva formaţiuni modeste, stalctite, stalacmite, scurgeri parietale.

După descoperirea Galeriei Superiore, Viorel Luduşan organizează amenajarea peşterii în scopuri turistice. Participă, pe langâ membrii clubului şi speologi independenţi sau turişti montani. Lucrările se execută între 1 şi 31 august 1989 simultan cu ultima mare explorare din Zgurăşti. Este instalată o punte peste cascadele de travertin apoi o potecă de acces pe partea stangă până sub grohotişul de la gura peşterii.

Pe grohotiş se toarnă din beton o scară, cea mai grea operatiune. Betonul era adus de un trust de construcţii gata amestecat şi trebiua încărcat în raniţe militare şi dus în spate pe panta de grogotiş. În peşteră s-au instalat scări de lemn la cele două săritori.

De reţinut faptul că întreaga sumă de bani necesară pentru materiale, beton, fier beton, scândură, grinzi, plus banii necesari pentru hrana speologilor constructori au fost obţinuţi din donaţile turiştilor care în trecere spre Scarisoara se opreau să vadă şi cum se amenajază peştera Poarta lui Ionele. După 1990 peştera este administrată de Clubul Sfinx din Gârda de Sus.

Sursa:

• Marcian Bleahu 1976 Peşteri din Romania.
• Arhiva Clubului de Speologie Polaris Blaj.
• Wikipedia