Resurgenţa sau Izbucul de la Izbândiş este situată în versantul drept al Văii Măguran-Izbîndiş, în extremitatea de sud-vest a comunei Şuncuiuş.

Prin mai multe marcări cu fluoresceină s-a constatat că apele acestui izbuc, cu un nume atît de simbolic, provin de pe o suprafaţă de circa 18 km2, el fiind alimentat de apele captate prin:

• Ponorul Brezului (IX, 1)
• Ponorul Olfului (IX, 2),
• Poronul de sub Peştera Birăului (IX, 3) (toate situate în Groapa Cărmăzanului),
• Ponorul din Groapa Blidireşti (VIII, 3)
• Ponorul Tomii (XVI, 14),
• pierderile şi infiltraţiile din Pn. lacoboaia (XVI, 10)
• pierderile şi infiltraţiile din bazinul Văii Măguran (VIII 2).

Cursul de apă debuşează dintr-un sifon ce formează la ieşire un lac de formă ovală (8 X 10 m), aflat pe dreapta văii, la baza unui abrupt în care se înscrie peştera cu acelaşi nume. Izbucul a făcut obiectul a numeroase acţiuni de explorare întreprinse de scafandri experimentaţi, din ţară şi de peste hotare, dar, cu toate sacrificiile de pînă acum, nu s-a reuşit încă să se pătrundă în golurile carstice ce se presupune că ar exista dincolo de acest sifon. Cea mai mare parte a acestui sifon (241 m), cu o denivelare de 40 m, se pare că a fost parcursă de Gabor Halasi în 1984 cînd, din motive necunoscute, corpul său neînsufleţit a fost găsit, după lungi şi anevoioase căutări, la o depărtare de 200 m de la intrare.

Din înregistrările făcute rezultă că scurgerea maximă s-a produs în perioada martie - prima decadă din mai 1982 (reprezentînd 37% din volumul total al scurgerii anuale) şi februarie-martie 1983 (43% din volumul anual). Cele mai multe debite aparţin clasei de 100l/s—200l/s) a căror frecvenţă a fost de 47% în 1982 (172 zile) şi de 24% în 1983 (72 zile). Debitul specific al acestei resurgenţe a fost de 17 1/s/km2, iar debitul mediu, în anul hidrologic X. 1981 - IX. 1982, a fost de 530 l/s şi de 340 l/s în anul următor. Debitul maxim s-a înregistrat în luna iunie 1982 (3178 l/s), iar cel minim în decembrie 1982 (92 l/s).

La viituri, creşterea debitelor este brutală, maximele producîndu-se la 1 - 3 zile de la debut iar revenirea se face după 9—21 zile de la viiturile din perioada de vară-toamnă.

Pînă nu demult, apele acestui izbuc reprezentau o importantă sursă de energie pentru punerea în funcţiune a unor joagăre şi mori ţărăneşti, ce se aflau în lungul văii, iar în prezent, ca şi în trecut, ele servesc la alimentarea cu apă a gospodăriilor din apropiere, respectiv din Şuncuiuş.

Peştera Izbândiş se afla in imediata apropiere a Izbucului Izbândiş. Pestera a fost cercetată şi consemnată în literatura de specialitate încâ din primele decenii ale secolului nostru (E. BOKOR, 1921, R. JEANNEL et RACOVITZA, 1929, P. A. CHAPPUIS et R. JEANNEL, 1951, H. KESSLER, 1942).

Golul subteran, la care se poate ajunge prin escaladarea unui perete vertical de circa 10 m înălţime, este format dintr-o galerie, în general descendentă cu desfăşurare dentritică, lipsită de formaţiuni stalagmitice, colmatată, în mare măsură, cu depozite aluvionare (argile şi nisipuri), în care s-au găsit resturi scheletice de Ursus spelaeus, Cervus elephus şi resturi de cultură materială primitivă, aflate în colecţia Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea.

Din elementele de ordin morfohidrografic rezultă că Pestera Izbandis s-a format în faza primară de constituire a drenajului subteran care răzbate la Suprafaţa, în prezent, prin izbucul cu acelaşi nume.

Biospeologic, peştera adăposteşte coleoptere, diptere, trichoptere, araneide, acarieni şi izopode (L. VALENAŞ şi GH. DRÎMBA. 1978, p. 285).

Sursa:

• Rusu, T. (1988). Carstul din Munţii Pădurea Craiului. Ed. Dacia, Cluj, 254 p.
• www.speosub.ro