Avenul se află în extremitatea nordică a Platoului Farcu, versantul stîng al văii Pietrei Negre, abruptul Stanu Foncii, comuna Roşia, judeţul Bihor, (Munţii Pădurea Craiului) la o altitudine de 660 m, avînd o adînci-me record pentru carstul României de -339 m şi o lungime totală care depăşeşte 4105,7 m.

Descoperit în 1975 de studentul în geologie Dan Soriţău, Av. S. F. a făcut obiectul a numeroase expediţii iniţiate, în special, de C.S. „E. Racoviţă" Cluj-Napoca, care au dus la explorarea şi cartarea, în perioada 1980-1983, a celui mai adînc aven din Padurea Craiului (339 m adîncime).

Coborîrea la reţeaua activă subterană de la -339 m se poate face prin "Intrarea principală" sau prin "Intrarea paralelă" care conduce în "Sistemul paralel".

Descrierea avenului principal din Stanul Foncii. Intrarea paralelă se află la o distanţă de 7 m de gura avenului principal. Acesta din urmă este format dintr-un număr de opt puţuri repartizabile în trei zone distincte după cum urmează;

• Zona I. Cuprinde prima verticală adîncă de 60 m (P1) apoi P2= 23 m, P3= 26 m şi P4= 14 m adîncime. Intre puţuri există pasaje de trecere subverticale.
• Zona. II. Este echivalentă cu "Zona tîrîşului" din harta ală¬turată şi începe la o adîncime de aproximativ -184 m. Dacă pînă în acest punct cele patru puţuri se suprapuneau practic pe aceeaşi verticală,"tîrîşul" decalează restul verticalelor (puţurile P5-P8) cu aproximativ 50 m. Acest fenomen a putut fi provocat de inter¬ceptarea unui alt calcar sau a unei alte stratificări, de exemplu trecerea verticalei din calcarele albe noriene în calcarele dolo-mitice carniene (vezi Profilul geologic Roşia-Stanu Foncii-Sohodol) Faptul n-a fost însă verificat.
• Zona III. La finele galeriilor foarte strimte şi uşor încli¬nate urmează o serie de puţuri mai mici (P5, P6 şi P7) care debuşează apoi în puţul final P8, adînc de 52 m; acesta face joncţiunea cu activul. Ramura din amonte este orientată spre N pe o lun¬gime aeriană de 185 m, iar reţeaua din aval se orientează NE-SV pe o distanţă în linie aeriană de 455 m.

Coborîrea în avenul principal se practică prin verticala adîncă de 60 m(P1,) care este de fapt calea de acces spre diaclaza unidirecţională şi majoră care înscrie în ea însăşi primele patru puţuri. Departajarea acestei verticale în puţurile amintite a fost determinată de intersectarea diaclazei cu fisurile secundare sau feţele de strat. Podeaua puţurilor este acoperită cu depuneri clasice provenite de la exterior. De la baza puţului P4, care poate fi socotită cu o adîncime de 10-14 m, începe "Zona tîrîşului" reprezentată printr-o galerie meandrată lungă de 60 m şi îngustă de 0,60 m. Aceasta colectează apele prezente în stratele de calcare activînd în perioadele de precipitaţii atmosferice un curs de apă cu un debit abia perceptibil. La capătul celor 60 m urmează un puţ adînc de 14 m (P5) cu o secţiune perfect circulară, dovadă a acti¬vităţii apei provenite din Galeria tîrîşului". Urmează puţul P6 adînc de 8 m, iar apoi P7 cu o adîncime de 9 m. Acesta din urmă nu este un puţ propriu-zis ci mai degrabă diverticolul unei săli ova¬le. Podeaua puţului P7 este acoperită de blocuri cu dimensiuni pînă la 2 x 2 m care atestă existenţa unor prăbuşiri locale.Puţul final P8 este de fapt fereastra de acces spre o sală gigantică pe a cărei pereţi se pot observa nivele de eroziune şi depozite alu¬vionare suspendate, dovadă a faptului că această sală, a cărei ba¬ză înscrie cursul activ, a fost cîndva complet colmatată. Activul are o lungime cunoscută pînă în prezent de 700 m; afluenţii pe care-i primeşte în zona joncţiunii cu puţul final P8 presupunem că provin din Ponorul de sub Stanu Foncii. Sectorul amonte al reţelei active este uşor meandrat, iar după 150 m tavanul ei coboară la 0,8 m pentru a modela astfel o strîmtoare cu rol temporar de Sifon. După depăşirea locului, tavanul se ridică la 40 m, iar lăţimea galeriei creşte la 10 m. După alţi 110 m galeria se obstruează cu prăbuşiri. Sectorul aval prezintă lăţimi de l m şi înălţimi de peste 10 m. După 190 m apar cîteva sifoane care au fost depăşite printr-un etaj superior.

Revenind la cursul activ, acesta mai primeşte un afluent pe dreapta. La circa l70 m aval de această confluenţă, diaclaza pier¬de brusc din înălţime, galeria luînd o nouă direcţie (spre vest). Galeria puternic ascendentă acum, duce la un sifon temporar deschis dincolo de care apare un al doilea sifon asemănător. După încă 30m un sifon impenetrabil pune capăt sectorului aval.

Descrierea sistemului paralel. Intrarea în "Sistemul paralel" se face printr-o gaură foarte îngustă aflată la 7 m depărtare de gura avenului principal. Avenul sistemului paralel coboară -38 m oprindu-se pe o pantă puternic înclinată de la care apoi se trifur-că intr-o ramură care interceptează P1 din avenul principal, una care se închide după 13 m, iar ultima ne conduce spre "Sala mare". Este vorba despre sala cu cel mai mare cavernament din întreaga peştera (60 x 20 m şi cu o înălţime de peste 20 m), încăperea este bogat concreţionată, iar într-un diverticol orientat SV se află oase de Ursus spelaeus. Sala şi galeriile anexă reproduc direcţia şi sistemul de diaclaze generator al avenului principal. Extremi-taţile sistemului paralel sînt abstruate eu dărîmături.

• Rusu, T. (1988) - Carstul din Munţii Pădurea Craiului. Ed. Dacia, Cluj, 254 p.
• D.Soritău, D.Nicoară, E.Silvestru, I.Demeter, C.Popa, I.Viehmann (1984). AVENUL DIN STANUL FONCII. Peştera - Buletinul CSER Cluj, Nr.1, pag. 79-88.