Peştera Aurica (Peştera din Galeria Aurica) se dezvoltă în interfluviul dintre Valea Seacă şi Valea Burdii, afluenţi de stînga ai Văii Poiana, fiind accesibilă dintr-o galerie minieră ce poartă acest nume.

P. A. a fost descoperită în august 1978 de către minerii care lucrau într-unul din fronturile de exploatare a bauxitei din galeria respectivă Explorarea, descrierea şi cartarea ei s-a făcut în perioada septembrie 1978 - august 1980 de către membri C.S. „Z" din Oradea, conduşi de L. VALENAŞ, care o prezintă apoi într-o lucrare apărută în 1981.

Pînă la intrarea în P. A. se parcurge, de-a lungul galeriei miniere, o distanţă de 770 m. Legătura dintre cele două cavităţi se face prin intermediul unei galerii secundare de 61 m lungime, care debuşează într-un spaţiu mai larg numit Sala Aurica (23 X 7 X 15 m).

În general, galeria principală, de 1672 m lungime, are o desfăşurare meandrată. Ea se dezvoltă, de la sud-est spre nord-vest şi prezintă secţiuni eterogene, fiind formată din spaţii cînd foarte înguste, cînd foarte scunde, în alternanţă cu sectoare mai largi, cu săli şi zone de prăbuşire, bogate în formaţiuni stalagmitice, şi în tronsoane de galerii fosile său temporar active. În lungul acestora se întîlnesc plaje de nisip şi argile, praguri de captare (trepte antitetice subterane), lacuri şi sifoane impenetrabile (determinate de o pantă generală foarte scăzută  -12 m între cele 2 extremităţi). Galeriile secundare, care totalizează 1007 m lungime, aparţin, fie unor afluenţi fosili sau temporar-activi, fie drenajului subteran principal, care se abate, spre dreapta sau spre stînga, părăsind, temporar sau definitiv, galeria principală. Se apreciază că Pestera Aurica. s-a format, în regim freatic, sub acţiunea apelor de infiltraţie, iar actualul drenaj subteran ar proveni din albia Văii Seci. Pînă nu demult acestea curgeau, în totalitatea lor, în lungul galeriei principale. După interceptarea din punctul B, din aceeaşi galerie, cursul de apă care pătrundea în galeria principală (prin Galeria de Acces) (A), curge acum prin galeria minieră pînă la suprafaţă, iar restul golului subteran evoluează numai sub acţiunea apelor dintr-un afluent secundar care, după ce dispar prin sifonul dinspre aval, apar la zi prin Izvorul Vichii.

Accesul in pestera nu mai este posibil din cauza galeriei de mina care este inundata !! (Update APR 2021 - Galeria de mină nu este inundată în totalitate, iar accesul spre peșteră nu este blocat de apă, ci de prăbușiri de-a lungul galeriei de mină!!! - Răzvan Dumbrava - CS Cristal Oradea)

Sursa:

• Rusu, T. (1988) - Carstul din Munţii Pădurea Craiului. Ed. Dacia, Cluj, 254 p.
• Goran, C. (1982). Catalogul sistematic al peşterilor din România 1981.