Peştera Babii este situată în versantul stîng al Cheilor Albioarei, cu circa 4 m deasupra drumului ce trece prin aceste chei.

Cunoscută de foarte mulţii vreme de localnici, Pestera Babii a fost semnalată în literatura de specialitate abia în 1908, după care a fost cercetată şi explorată de numeroase grupuri de speologi amatori printre care şi cei de la C.S.A. Cluj-Napoca, care o cartează, în 1982, pe o lungime de 54 m.

Intrarea, orientată spre vest, are o formă triunghiulara, uşor de observat din drumul amintit. Golul subteran este reprezentat printr-o galerie fosilă care, după un scurt traseu orizontal în care tavanul prezintă multe neregularităţi, urmează o galerie puternic ascendentă ce se termină cu un horn şi o sală din care se desprind mai multe diverticole ce se înfundă foarte curînd. P. B. adăposteşte cîteva gururi, masive stalagmitice, formaţiuni parietale şi două nivele de eroziune ce pot fi urmărite în tot lungul său.

Dezvoltarea sa pare să fi fost determinată de apele din valea dolinară ce se desfăşoară la nord de Dealul Pîrşe. Probabil că în stadiul primar, acestea debuşeau în Cheile Albioarei prin Peştera Urîcioşii, după care au trecut, în stadiul următor, în P. B. pentru ca, în final, să apară prin izvorul de la intrarea în satul Ţarina.

Sursa:

• Rusu, T. (1988) - Carstul din Munţii Pădurea Craiului. Ed. Dacia, Cluj, 254 p.
• Goran, C. (1982). Catalogul sistematic al peşterilor din România 1981.