Peştera  Bătrînului sau P. Bătrînă este situată în versantul nord-estic al Dealului Crucii (724 m), la extremitatea dinspre aval a unei văi oarbe (Valea Peştireului) şi se dezvoltă în platoul carstic Imaşul Bătrînului.
Prima explorare şi descriere a peşterii pare să fi fost făcută de J. CZARAN (1905), după care a fost citată de E. BOKOR (1921) şi R. JEANNEL et E. RACOVITZA (1929). Ulterior, ea a făcut obiectul mai multor investigaţii speologice a căror rezultate au fost publicate de I. VIEHMANN, C. PLEŞA şi T. RUSU (1964), de M. BLEAHU şi colab., 1976 şi L. VĂLENAŞ şi GH. DRÎMBA (1978).

Intrarea, de formă dreptunghiulară (18 X 10 m), este orientată spre sud-vest şi se află la baza unui abrupt de calcar ce barează Valea Peştireului, transformîndu-o într-o clasică vale oarbă. În ansamblu, P. B. este alcătuită din două galerii: una temporar-activă, prin care se drenează apele din valea amintită, şi alta, uscată (fosilă), bogată în formaţiuni stalagmitice. Prima, care reprezintă şi unica cale de acces în subteran, este formată, la început, dintr-o galerie îngustă, cu cîteva praguri, între care şi două cascade (de 6 m şi de 5 m), un labirint de galerii suspendate şi cîteva strîmtori lustruite de ape. Urmează apoi o galerie ceva mai spaţioasă, aproximativ rectilinie, descendentă, pardosită cu pietre şi depozite aluvionare, care pătrunde în Sala Confluenţei, unde se intersectează cu Galeria Uscată. În continuare, Galeria cu Apă se îngustează treptat, devine descendentă şi se închide printr-un sifon. Pentru a depăşi acest sifon se revine în Sala Confluenţei unde se escaladează un perete de 5 m înălţime, se intră într-o galerie superioară, fosilă, cu multe speleoteme, gururi şi strîmtori, după care se coboară la cursul de apă ieşit din Sifonul I. De aici, se parcurge o galerie, relativ spaţioasă (5x5 m), puternic strangulată în zona mediană, care sfîrşeşte cu un al doilea sifon impenetrabil. Pentru a putea înainta mai departe se urcă pe o galerie, ascendentă, fosilă, a cărei intrare se găseşte la 7 m amonte de ultimul sifon şi. după un tronson de galerie foarte strîmt (0,50x0,3 m), se ajunge, din nou, la cursul de apă abia ieşit din Sifonul II. În continuare, cursul de apă drenează o galerie foarte joasă, explorată pe 300—400 m, după care devine impenetrabilă.
Galeria Uscată, bogat concreţionată, se desprinde, spre vest, din Sala Confluenţei şi este formată, la început, dintr-un vast cavernament fosil, ce adăposteşte cîteva săli de mari dimensiuni, între care una este de 35 m lăţime şi 10 m înălţime şi alta de 45 x 19 m şi un complex labirintic, axat pe o galerie temporar-activă puternic ascendentă, ce se desfăşoară spre intrarea în peşteră, unde se termină cu un horn de 4,5 m.

Din punct de vedere genetic, P. Bătrînului denotă o dezvoltare primară pe anumite sectoare, în regim freatic, după care a trecut, destul de repede, la un regim vados şi, în final, la o curgere temporară. În timp ce Galeria Uscată s-a născut sub acţiunea apelor de infiltraţie la nivelul platoului dolinar în care se înscrie (Imaşul Bătrînului), Galeria cu Apă, temporar activă, a fost modelată de apele din Valea Peş-tireului care, după ce o străbat, reapar la suprafaţă prin Peştera de la Vadu-Crişului, aşa cum s-a dovedit printr-o colorare cu fluoresceină efectuată la data de 16. 05. 1962 (T. RUSU, 1973 b şi 1981).
Biospeologic, peştera se remarcă atît prin elemente troglofile cit şi prin cîţiva reprezentanţi, troglobionţi, ai coleopterelor (Duvalius şi Pholeuon).

Sursa: Rusu, T. (1988) - Carstul din Munţii Pădurea Craiului. Ed. Dacia, Cluj, 254 p.