Intrarea se găseşte în versantul stâng al Cheilor Nerei, format din Culmea Lacului, la 500 m în aval de confluenţa cu pârâul Aimeliug, 210 m altitudine şi 3 m deasupra râului.

Lacul din gura peşterii e cunoscut de multă vreme de localnici şi constituie unul dintre principalele obiective turistice pentru care sunt vizitate cheile. Peştera şi lacul au fost cercetate de A. Negrea, Şt. Negrea şi V. Sencu în anii 1962 - 1966. În primăvara anului 1981, speologii scafandri ai grupului GESS-Bucureşti (Cristian Lascu, I. Povară, C. Vânău, Ş. Sârbu) au descoperit la fundul lacului, la o adâncime de 12 m, o galerie care pătrunde în masivul calcaros. După străbaterea unui culoar înecat lung de 25 m ei au ieşit din nou la suprafaţă într-o frumoasă sală. În care calcarul alb şi spălat alternează cu stratele negre de silex, o neobişnuită arhivă de informaţii geologice, tăinuite până acum de apele adânci ale lacului. Se află aici stranii forme de coroziune, posibile numai în mediul subacvatic, dar şi vechi trunchiuri de arbori şi forme mai rare de viaţă (spongieri de apă dulce).

Urcând un mic dâmb al versantului împădurit cu fag al Nerei rămânem uimiţi de admiraţie, în faţă ne apare nefiresc de brusc luciul unui lac de 35/18 m, încremenit la vreo 12 m mai jos, pe jumătate vârât sub bolta enormă şi înnegrită a peşterii, în apa limpede cu reflexe verzi-albăstrui sau violet-negre (după cum cerul este senin sau înnourat) se pot zări mulţi peşti. Lacu Dracului are 12 m adâncime maximă şi este alimentat de apele Nerei fie direct printr-un sistem de canale subterane, fie prin intermediul unor galerii inundate ale peşterii. Peştera ca atare este neinteresantă, luminată direct sau difuz în cea mai mare parte. Sistemul de galerii şi săli accesibile, neînecate, totalizează abia 68 m. O galerie largă şi lungă, puternic descendentă, ne conduce într-o sală din care se desfac câteva galerii ; dintre ele una ascendentă ne duce la un soi de balcon natural, la 8 m deasupra lacului, făcut parcă anume pentru admirarea acestuia. De aici cuprinzi toată oglinda apei ; în ciuda pereţilor negri şi reci ai grotei, un petic de cer şi cîţiva fagi înalţi de pe buza văgăunii întunecate în care e cuibărit lacul reuşesc să se reflecte în ea. În săli şi galerii există argilă şi bolovăniş de calcar, dar şi diferite formaţiuni (stalactite, planşeu concre-ţiionar cu stalagmite şi coloane, scurgeri parietale). Studiile specialiştilor au dus la concluzia că atât peştera cât şi cuveta lacului s-au format pe feţe de strat mai ales sub acţiunea apelor Nerei şi că odinioară bolta peşterii acoperea lacul în întregime.

Peştera nu este amenajată şi practic nedegradată. Ea se află în perimetrul ocrotit al rezervaţiei Cheile Nerei-Beuşniţa din parcul naţional cu acelaşi nume. Galeriile accesibile turiştilor se pot vizita în timp scurt, fără echipament special, numai cu o lanternă. Pentru o plimbare pe lac se recomandă barcă pneumatică (pe care trebuie s-o aducem). Ca mai în toate peşterile trebuie o îmbrăcăminte călduroasă (11-13° şi 100% umiditate).

Sursa:

• Catalogul Sistematic al Pesterilor din Romania '81
• Peșteri din România -T.Orghidan
• L. Botoşăneanu, A. Negrea şi Şt. Negrea (1967), M. Bleahu, V. Decu, Şt. Negrea, C. Piesa, I. Povară şi L Viehmann (1976), L. Botoşăneanu şi Şt. Negrea (l 976).