Peştera din Săncuta este situată în platoul carstic Arsuri, aflat la nord de Dealul Boţii, între Valea Brătcuţa, la vest, şi Valea Boiului, la est.

P. S. a fost descoperită, explorată şi cartată, pînă în 1985, pe o lungime de 4.250 m şi o denivelare de -295 m, de către membrii G.N.S.A. Cluj-Napoca (R. Craioveanu, B. Ambruş, I. Farkas, R. Gruiţă, Z. Imecs ş.a.).

Intrarea în Pestera Sancuta se află în zona ponorului văii cu acelaşi nume, drenată de un curs de apă temporar, alimentat de un izvor permanent ce apare dintr-un orizont de roci detritice, sei-siene. Accesul în subteran a fost posibil numai după o muncă susţinută de decolmatare a unor spaţii ventilate de un puternic curent de aer.

Curînd după intrare se pătrunde într-un labirint de galerii suprapuse, foarte strîmte, ce pot fi uşor evitate dacă ne angajăm pe o galerie puternic descendentă, cu cîteva rupturi de pantă, care debuşează într-un prim puţ la cota -30 m. De aici se coboară două „verticale", cu o treaptă intermediară, surplombată, aflată la -65 m, şi, în final, un al treilea puţ, de -20 m, la baza căruia se ajunge într-o galerie activă, situată la -135 m faţă de intrare.

Pe primii 700 m, pînă la confluenţa cu Sala „Bivuac '83" galeria principală, spre care converg cîţiva afluenţi, prezintă un traseu meandrat, cu nivele de eroziune şi numeroase plaje de nisip şi argile. Pe anumite distanţe, ea urmăreşte feţele de strat, prezentînd şi cîteva porţiuni cu tavan plan-orizontal, avînd dimensiuni ce variază între 4 - 5 m lăţime şi 0,7- 3,0 m înălţime. De la cota -205, debitul cursului de apă se dublează datorită afluentului nr. 7.

Aval de această confluenţă, cursul de apă trece peste mai multe marmite, pereţii prezintă mai multe sectoare cu linguriţe iar spaţiile mai largi adăpostesc primele grupuri de stalagmite şi stalactite, precum şi splendide helictite şi cristale de aragonit.

În continuare, se trece printr-o zonă cu multe prăbuşiri şi hornuri de dimensiuni ciclopice. În unele locuri, galeria se strîmtează atît de mult încît devine foarte greu de străbătut. În zona cotei de -232 m se dezvoltă o sală (Sala Bazinelor: 48 X 7,5 m), pardosită cu numeroase gururi, peste care se revarsă apele unui mic afluent de stînga. După cîteva meandre, galeria principală se desfăşoară aproape în linie dreaptă, panta începe să crească iar cursul de apă trece peste o succesiune de cascade mai mici. La intrarea în vasta sală din sectorul final (Sala Prăbuşirilor: 32 x 18 m), el cade într-o cascadă de peste 15 m, producînd un zgomot infernal. După încă 80 m, parcurşi în bună Parte pe sub sala amintită, el dispare definitiv Prin sifonul-terminal, aflat la -295 m faţă de intrare.

Din Sala Prăbuşirilor, situată la cota -264 m, se desprinde o galerie fosilă care a fost explorată pe o lungime de aproximativ 200 m, singura care, prin decolmatare, ar permite accesul dincolo de sifonul terminal.

În concluzie, P. S. este o peşteră activă în care debuşează, în treimea superioară, 13 galerii afluente, unele cu lăţimi mai mari decît cea principală, care devin însă inaccesibile după doar cîteva zeci de metri lungime.

P. S. a fost generată, în principal, de apele a trei cursuri epigee: Pîrîul Săncutei, alimentat de izvorul amintit, un mic afluent de dreapta al acestuia, ce corespunde probabil galeriei de la cota -113, şi un alt pîrîu ce curge într-o vale paralelă, situată ceva mai la est de ultima, transformată azi într-o vale dolinară, ce corespunde probabil galeriei de la cota -138.

Restul galeriilor afluente sînt drenate probabil de apele de infiltraţie din zona mediană a văii dolinare ce se desfăşoară, spre nord-est, între Ponorul din Săncuta şi Valea Boiului. Avînd în vedere că apele din sifonul-terminal se îndreaptă spre resurgenţa din Peştera cu Apă de la Bulz, aşa după cum au dovedit-o marcările efectuate de I. ORĂŞEANU (1983), rezultă că, în cazul de faţă, avem de-a face cu un drenaj subteran care trece la cirea 130 m pe sub Valea Boiului. Cum din cei 6,0 km, distanţă aeriană, dintre intrarea în P. S. şi intrarea în Peştera cu Apă de la Bulz s-au explorat pînă în prezent doar 2,6 km (2,2 km în P. S. şi aproximativ 0,4 km în P. A. B.), rezultă că au mai rămas de străbătut intre sifoanele celor două peşteri, încă aproximativ 3,4 km. Cum insă diferenţa de nivel dintre sifonul-terminal din P. S. şi sifonul II din P. A. B. este doar de circa 30 m, sînt destul de slabe speranţe de a descoperi şi parcurge la liber, noi galerii active. Cele mai mari şanse de înaintare pot fi oferite de galeriile fosile situate la nivele superioare faţă de actualul drenaj subteran.

Sursa:

• Craioveanu, R. (1985). Sîncuta 1983.  Buletin Speologic Informativ FRTA-CCSS, nr. 9, p. 91-107.
• Rusu, T. (1988). Carstul din Munţii Pădurea Craiului. Ed. Dacia, Cluj, 254 p.
• Speomond (2004-2005), nr. 9-10. Stiri interne , pag. 49.
• G. Racovita, O. Moldovan, B. Onac (2002) - Monografia carstului din Muntii Padurea Craiului, Presa Universitara, Cluj-Napoca