Peştera din Sohodol(sau Avenul din Sohodol, Ponorul din Sohodol) este situată la baza versantului drept al văii cu acelaşi nume, cu circa 200 m aval de intersecţia drumului Bratca - Damiş - Roşia cu drumul Aleşd - Zece Hotare - Roşia.

Intrarea, de forma unui puţ, se deschide în şanţul drumului amintit, care ocupă toată secţiunea albiei fostei văi primare Runcşor - Sohodol - Albioara. Formată sub acţiunea cursului de apă din această vale, peştera se desfăşoară în lungul actualului sohodol, fiind alcătuită din două sectoare de galerii: un sector descendent sau al galeriei de acces  temporar-activă, formată dintr-o succesiune de trei puţuri, care însumează o diferenţă ele nivel de  -100 m, şi un sector inferior, reprezentat printr-o galerie activă (II), numită şi Galeria Confluenţelor, o galerie de evacuare în situaţiile de supraplin (IV) şi o galerie ascendentă (III), temporar-activă, la extremitatea căreia se înregistrează o diferenţă de nivel de +52 m faţă de sifonul B. Tot acest ansamblu de galerii a fost descoperit de T. Rusu şi Fr. Gabor, în 1964, iar apoi explorat şi cartat, tot în 1964, de către Gh. Racoviţă şi T. Rusu în colaborare cu I. Sălăjan, Fr. Gabor şi B. Bagameri.

Ulterior, prin 1980, P. Matoş şi F. Chirilă, de la cercul de speologie „CEPROMIN" din Cluj-Napoca, descoperă, în sala de la baza celei de a treia verticale mai importante, la  -78 m, o galerie foarte îngustă care le-a permis intrarea şi apoi cartarea, în anii 1981 şi 1982, a unei săli de mari dimensiuni (75x18X 2-15 m), cu numeroase blocuri de prăbuşire, şi o galerie îngustă şi scundă din care apare, prin intermediul a trei sifoane cursul de apă din subteran. Acesta îşi are originea probabilă în apele captate prin ponorul de la intersecţia drumurilor amintite cunoscut sub numele de Ponorul din Sohodol sau Ponorul Văii Botului. La marile viituri, surplusul de ape, care nu poate pătrunde în subteran prin ponorul Văii Botului, revine la traseul iniţial şi după ce curge în lungul drumului, circa 150 m îl traversează şi dispare în subteran prin actuala intrare în peşteră. De aici, apele cad din cascadă în cascadă pînă la Galeria Activă (II), unde confluează cu apele sosite în subteran prin sifoanele din amonte, cu care dispar apoi prin sifonul B. Acele de brad, frunzele şi alte resturi vegetale prinse în pojghiţa de argilă cu care este căptuşită Galeria Confluenţelor ne demonstrează că, în timpul viiturilor, aceasta este inundată complet de ape şi că, în astfel de situaţii, ele urcă în Galeria de Evacuare (IV) de unde trec prin intermediul unui puţ, dincolo de sifonul B, într-un lac de sifon, accesibil doar scafandrilor autonomi.

Printr-o marcare cu fluoresceină, efectuată în 1966, s-a dovedit că apele din această peşteră reapar la Izbucul Roşiei. (T. RUSU, 1968 şi 1981).

Sursa:

• Rusu, T. (1968) - Cercetări de morfologie şi hidrografie carstică în bazinul superior al văii Roşia (M. Pădurea Craiului). Travaux de l'Inst. Speol "E. Racovitza", XVII, p. 11-44. 157-164.
• Goran, C. (1982). Catalogul sistematic al peşterilor din România 1981.
• Szilágyi, Á. 1983, Speotelex nr. 2, CJS Cluj, p.19-22.
• Rusu, T. (1988) - Carstul din Munţii Pădurea Craiului. Ed. Dacia, Cluj, 254 p.