Peştera lui Dobos (sau P. din Groapa lui Doboş) este situată în groapa cu acelaşi nume, dezvoltată pe stînga drumului minier ce duce la Cooperativa din Runcuri şi spre satul Poniţa, comuna Roşia.

Descoperită în 1962 şi semnalată în literatura de specialitate de către T. RUSU (1968) şi I. ORASEANU (1983), P. D. a fost explorată şi cartată, pe o lungime totală de 319,5 m, de membri C.S.A. Cluj-Napoca, în anul 1980.

Intrarea, de 3x5 m, orientată spre est, se deschide la baza unui abrupt calcaros, aflat pe latura de vest a unei gropi de eroziune de mari dimensiuni (210 X 250 m). Spre baza acestui abrupt se îndreaptă un curs de apă ce îşi are obîrşia într-un izvor situat la sud de Cooperativa din Runcuri şi toate apele de pe versanţii gropii respective. Curînd după intrare, urmează o galerie strîmtă, puternic descendentă, dezvoltată în lungul unei diaclaze. În extremitatea acesteia apare un mic curs de apă ce se angajează în lungul unei galerii suborizontale, cu o lăţime medie de 1,5 m şi o înălţime medie de 3 - 4 m. După 60m, galeria de acces debuşează într-o sală alungită, frumos concreţionată, dezvoltată oblic pe direcţia de înaintare.

Din această sală se desprinde, spre dreapta, printr-o treaptă de 2 m, o galerie ascendentă, cu lăţimi cuprinse între 4 - 6 m, în care se remarcă, la început, un planşeu argilo-nisipos iar apoi cîteva gururi şi blocuri de prăbuşire printre care se deschide un puţ de -15 m. Dincolo de blocuri se dezvoltă, pe dreapta, o sală circulară, frumos concreţionată, suspendată cu circa 5 m, iar pe stînga se pătrunde într-o galerie cu o lăţime medie de l m, lungă de aproximativ 50 m, drenată de un curs de apă temporar ce dispare printre blocurile de la intrare.

Din sală de confluenţă, golul subteran continuă spre vest cu o galerie descendentă, drenată de cursul de apă din galeria de acces, ale cărei dimensiuni scad treptat pînă la 1,5 x 1,0 m. După cîţiva metri galeria se lărgeşte iar, pentru ca apoi, revenind la dimensiunile anterioare, să-şi schimbe brusc direcţia, spre sud—sud-vest, terminîndu-se, după circa 50 m, cu un sifon impenetrabil.

După cum este uşor de constatat din Fig. 34, P. D. s-a format sub acţiunea apelor din izvorul amintit, care apare din gresii şi şisturi lia-sice, a celor ce se adună de pe versanţii gropii cu acelaşi nume şi dintr-o dolină învecinată, spre care se îndreaptă afluentul subteran, de dreapta, din această peşteră. Părăsind P. D., apele se îndreaptă spre colectorul principal din sistemul carstic Runcuri unde apar, după ce trec pe sub o uvală şi cîteva doline, prin activul nr. 7.

Sursa:

• Rusu, T. (1988) - Carstul din Munţii Pădurea Craiului. Ed. Dacia, Cluj, 254 p.
• Goran, C. (1982). Catalogul sistematic al peşterilor din România 1981.