Peştera Napiştileu este situată în versantul stîng al Crişului Repede, acolo unde acesta descrie un foarte frumos exemplu de meandru încătuşat, la circa 75 m aval de Peştera Ungurului, comuna Şuncuiuş.

Descrisă de P. A. CHAPPUIS şi R. JEANNEL (1951, p. 88) sub numele de Peştera Napiştilei, ea a fost cartară, pînă la prima strîmtoare, de către T. RUSU şi GH. RACOVIŢĂ (1971, p. 42), iar apoi explorată şi recartată, pe o lungime de 195 m, de către L. VĂLENAŞ şi A. IURKIE-WICZ (1980—1981, p. 350).

Intrarea, în formă de ogivă (8x9 m), se află cu circa 6 m deasupra albiei Crişului Repede şi se înscrie într-un abrupt calcaros de cîteva zeci de metri înălţime.

Golul subteran, dezvoltat paralel cu Valea Mişidului, este format dintr-o galerie liniară, în desfăşurarea căreia se diferenţiază două tronsoane diferite: unul fosil, de la intrare pînă la prima strîmtoare, şi altul temporar-activ, de la aceasta pînă la capătul final al peşterii. În timp ce dimensiunile primului tronson variază între 4-8 m lăţime şi 2,5-9 m înălţime, în cel de al doilea, acestea scad foarte mult, pînă la maximum 2 X 2 m, făcîndu-l greu accesibil. În partea finală, galeria schiţează, în desfăşurarea sa, două coturi după care revine la direcţia iniţială şi, îngustîndu-se brusc, devine impenetrabila.

Tronsonul temporar-activ este drenat de un mic curs de apă care provine, după toate probabilităţile, din infiltraţiile ce au loc în albia Văii Mişidului. După ce străbate acest tronson el dispare într-o cavitate ce devine, foarte curînd, impenetrabilă şi reapare, probabil, în izvorul situat, sub intrare, în malul stîng al Crişului Repede.

Din elementele morfohidrografice rezultă că P. N. a fost generată, ca multe alte peşteri din Munţii Pădurea Craiului, de un curs de apă subteran care tinde să se racordeze din timp în timp la nivelul de bază local (în cazul de faţă la Crişul Repede), scoţînd tronsoanele dinspre aval de sub acţiunea scurgerii.

P. N. adăposteşte un important depozit fosilifer, de vîrstă pleistocen-superioară. În colecţia Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea se află, din acest loc, resturi scheletice de Gyps fulvus, Ursus spelaeus şi Cervus elaphus iar în colecţia lui I. Emodi din Oradea se găsesc resturi de ceramică neolitică, eneolitică, Halsatt şi dacică (Repertoriul monumentelor din judeţul Bihor, 1974).

alt relativa 11m

Sursa: Teo Rusu - Monografia Muntilor Padurea Craiului