Peştera Ponor Uscată ( sau Peştera Crivina, P de la Bradeţ) este situată în Podişul Uteriş, în locul numit Crivina al pădurii Plopa, la 620 m altitudine. (Dl. Uteriş). Peştera are 4 intrări. A fost cercetată şi cartată în 1959 de V. Sencu şi publicată ulterior sub numele de Peştera Ponor. Cu prilejul completării schiţei şi a continuării cercetărilor, Şt. Negrea o denumeşte Peştera Ponor-Uscată, pentru a nu fi confundată cu Intrarea Ponor a Peşterii Ponor-Plopa.

P. Ponor Uscată este o peştera fosilă, în general descendentă şi măsoară 265 m (9 m denivelare). A fost săpată de apa pârâului Ponor, care în evoluţia sa a părăsit albia de la suprafaţă şi a drenat Peştera Ponor-Uscată. Ulterior pârâul şi-a găsit o cale la nivel mai inferior, fiind captat la Intrarea Ponor a Peşterii Ponor-Plopa. Aceste captări succesive au avut probabil loc în pleistocenul mediu şi superior, când condiţiile climatice erau favorabile unor astfel de fenomene. Peştera este accesibilă prin deschiderea largă din pâlnia unei doline mari. Ea mai comunică cu exteriorul şi prin trei avene adânci până la 6 m, de fapt spărturi în tavan create de prăbuşiri. Datorită acestor deschideri partea centrală a peşterii este luminată difuz.

Imediat după intrare, în stânga, trecând pe sub un pod natural şi coborând o pantă cu bolovăniş dăm de o galerie înaltă până la 3 m, cu podeaua şi pereţii complet concreţionaţi. În dreapta intrării se desface o galerie largă, plină de blocuri mari desprinse din tavanul aflat la 8-10 m deasupra noastră, având în mijloc un stâlp gros de calcar, martor al eroziunii violente a apei fostului pârâu subteran. Din această galerie, depăşind la stânga un prag de 6 m (amenajat pentru coborâre), dăm într-o ramificaţie în care la viituri se adună apa evacuată treptat prin nişte sorburi în direcţia Peşterii Ponor-Plopa. În dreapta, dincolo de o strâmtoare, pătrundem într-o galerie înaltă de până la 15 m, cu podeaua acoperită de crustă stalagmitică, cu gururi, domuri şi stalagmite, iar pereţii şi tavanul îmbrăcaţi în minunate scurgeri proeminente şi în stalactite. Ni se întipăreşte în memorie un candelabru imens cu patru braţe.

Peştera este interesantă pentru speciile de crustacei subterani care trăiesc în apa gururilor şi în băltoacele formate de apa de picurare, precum şi pentru anumite specii de miriapode şi crustacei tereştri de pe podea. Cercetătorii Muzeului din Timişoara au descoperit oseminte de urs de cavernă.

Fiind uşor accesibilă, peştera era frecvent vizitată de localnici şi drumeţi. În ultimii ani lucrările rutiere au distrus-o parţial. Ca urmare nici o formaţiune de pe podea nu mai este intactă. Se poate parcurge în circa jumătate de oră la lumina unei lanterne, fără echipament special ; totuşi, peştera fiind destul de rece (6,5-8,3° şi 95-100% umiditate chiar în toiul verii) se impune o îmbrăcăminte călduroasă.

Bibliografie. L. Botoşăneanu, A. Negrea şi Şt. Negrea (1967), L. Botoşăneanu (1971), A. Negrea şi Şt. Negrea (1971), Şt, Negrea şi A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, Şt. Negrea, C. Piesa, I. Povară şi I. Viehmann (1976).

Sursa :

• Iurkiewicz, A., Constantin, S., Bădescu, B. (1996). Sisteme carstice majore din zona Reşiţa - Moldova Nouă. Publicaţie editată de A.S. Exploratorii Reşiţa, 70 pag.
• Peşteri din Romania - Ghid Turistic - T.Orghidan '1984
• Goran, C. (1982). Catalogul sistematic al peşterilor din România 1981.