(Pestera de la Pânza Curii, Pestera Piscabara)

Sursa:

• Catalogul Sistematic al Pesterilor din Romania '81
• Grottes du Banat, exploraes de 1960 a 1962 (Recherche sur les grotter du Banat et Oltenie - Romania 1959-1962) Ed. CNRS - Paris p.27-226 - Botoșeanu L., Negrea A., Negrea Șt.
• Peșteri din Defileul Dunării, Ștefan Negrea si Alexandrina Negrea - Lucrarile Institutului de Speologie Emil Racoviță T.VIII . pag 25-50 București 1969
• Peșteri din România, ediția 1976, fig 104.

80. Peştera Veterani

                Date istorice. Locuitorii Clisurii îi mai spun Peştera din Pînza Curii sau Peştera lui Maovăţ. înainte de formarea lacului de acumulare ei intrau aici ca să adăpostească vitele sau oile şi caprele. Uneltele din epipaleoliticul tîrziu găsite la baza pantei de sub intrarea în peşteră atestă că ea a fost cunoscută din timpuri preistorice. Dacii o considerau, parese, drept sanctuar al zeului Zamolxis, iar romanii o cunoşteau şi ei cu siguranţă. Dealtfel, prin Clisură mai circulă încă legenda după care peştera ar fi fost adîncită de soldaţii lui Traian îndată după cucerirea Daciei. La intrare şi în sală există ziduri În parte ruinate, iar în fundul sălii Fîntîna Turcului, un puţ aproape colmatat, zidit cu piatră de rîu şi plin cu apă de infiltraţie. Acum cîţiva ani, pe cînd lacul de acumulare nu acoperea vechea şosea, exista aici o tablă indicatoare pe care scria: „Peştera a fost folosită ca adăpost de luptă în încăierările dintre armatele turceşti şi austriece, putînd adăposti 700 de ostaşi. Ea a fost fortificată de Veterani, aghiotantul lt. col. Ianovici, comandantul oştirilor austriece din Caransebeş. Gura peşterii se putea închide cu o stîncă. Lupte crîncene între trupele turceşti şi austriece au avut loc în anul 1692 şi apoi în 1788". Săpăturile din ultimii ani arată că de fapt Veterani a executat doar noi fortificaţii, pentru că peştera şi împrejurimile ci fuseseră întărite cu ziduri de piatră încă din secolul XIII. Se presupune că această aşezare întărită de la Veterani—Dubova, care în secolul XV mai era locuită de români, a fost cetatea Peth. Peste tot în peşteră există săpături; o parte dintre ele aparţin căutătorilor de comori care au scotocit-o înaintea arheologilor. Se spune că unul mai norocos a găsit în locul numit Comoara Pemului multe podoabe şi monezi de aur tăinuite de haiduci. Pereţii poartă în cîteva locuri iscălituri, majoritatea din secolul nostru. Prima descriere, inclusiv planul sistemului de fortificaţii, sînt publicate în 1740 de A. F. Marsigli sub denumirea de Piscabara. Cele dintîi cercetări ştiinţifice au fost făcute de M. Munk în 1872 (geologie) şi de O. Herman în 1879 (faună). Fiind aproape de şosea şi accesibilă chiar fără lampă, peştera a fost vizitată pînă astăzi de mulţi cercetători, în special de zoologi, care o menţionează adesea ca „Peştera Veteranilor". În 1929 A. Kubacka tipăreşte vechiul plan austriac al peşterii întocmit de oamenii lui Veterani în 1692; este probabil cel mai vechi plan de peşteră din lume. Tot în 1929 R. Jeannel publică în „Biospeologica" o descriere sumară. În 1962, Şt. Negrea împreună cu A. Negrea şi L. Botoşăneanu ridică planul topografic al peşterii şi efectuează cercetări extensive. În perioada premergătoare formării lacului (1965 — 1969) A. Negrea şi Şt. Negrea întreprind cercetări ecologice, iar C. S. Nicolăescu-Plopşor şi colectivul său organizează un amplu şantier arheologic.

                Localizare şi cale de acces. Este săpată în versantul stîng al Dunării, în Cazanele Mari (Ciucaru Mare), la numai 500 m aval de Peştera Gura Ponicovei (vezi traseul 3 şi fig. 100). Altitudine 73 m; la nivelul maxim al lacului de acumulare „Porţile de Fier" apa urcă pînă la zidurile de la intrare.

                Descriere. Peşteră mijlocie (87 m lungime totală), uşor ascendentă, fosilă, dezvoltată pe intersecţia unor diaclaze în calcare stratificate aparţinînd titho-nic-neocomianului, ca urmare a acţiunii apei de infiltraţie (fig. 104).

                Intrarea joasă (2,7 m), mascată de copaci, ne duce printr-o galerie scurtă într-o sală de mari proporţii, lată de 28 m, lungă de 37 m şi înaltă de peste 20 m.

                Fig. 104. Peştera Veterani (nr. 80), cartată de Şt. Negrea, din Şt. Negrea şi A. Negrea, 1969, simplificată.

                În dreapta, la 11 m, se deschide în perete o „fereastră" naturală care luminează difuz toată încăperea. Spre vest se desprinde o galerie care urcă şi se înfundă prin colmatare cu concreţiuni, iar spre nord apare un tunel de presiune foarte îngust şi în pantă avînd la capăt un bazinaş cu apă. Cam aceasta este toată peştera. Concreţiunile sînt puţine, banale şi distruse. Totuşi, după descrierea călătorului italian Griselini, acum două sute de ani (1780) ele erau intacte şi deosebit de frumoase.

                Sala peşterii, bîntuită de curenţi ce se formează între deschidere şi „fereastră", este puternic influenţată de exterior atît ca temperatură (vara urcă la 20°C, iarna coboară la 4°C), cît şi ca umiditate (75 — 94%).

                Prin cotloanele sălii îşi ţes pînze numeroşi păianjeni şi se adăpostesc mulţi fluturi, iar iarna apare specia hibernantă Culex pipiens. Lilieci izolaţi săgeată vara şi toamna bolta spre galeria vestică. Peticile de guano conţin elemente specifice, ca Lae-mostenus punclatus, Heteromyza atricornis şi diferiţi acarieni, iar pe lemnele putrede se găsesc specii troglofile ca Brachydesmus troglobius şi Chthonius ischnocheles, iar pe sub pietre chiar Euscorpius carpathicus. Apa din bazinaşul amintit adăposteşte o specie tipic subterană, Parabathynella stygia. Săpăturile arheologice au arătat că Peştera Veterani a fost mai slab locuită de omul primitiv în comparaţie cu abriul ferit de curenţi şi scăldat de soare al Peşterii Cuina Turcului din apropiere (dovezi din cultura gravetiană etc).

                Condiţii de vizitare. Despre starea de amenajare şi degradare a              peşterii s-a vorbit deja. Ea se află în perimetrul ocrotit al Rezervaţiei „Cazanele Dunării". Numărul vizitatorilor a scăzut de cînd această peşteră este accesibilă numai cu barca sau şalupa. Se poate intra în sală fără mijloc de iluminare.