JOFI (Peştera nr. 1 din Mina 117 din Jofi) se găseşte în culoarul carstic Merişor-Albioara, într-o galerie minieră părăsită. Descoperită, în 1984, în timpul săpării unei galerii de exploatare a bauxitei, P. J. a fost explorată, începînd cu anul 1984, de către membrii C.S. „E. Racoviţă" Bucureşti. Topografierea ei a fost încheiată, în octombrie 1986, de către I. Povară, E. Silvestru. (Institutul de Speologie „E. Racoviţă") şi V. Lascu de la C.S. „E. Racoviţă", care ne-au pus la dispoziţie planul peşterii şi ne-au furnizat datele de mai jos.

Deschisă în calcare eocretacice, galeria minieră a intersectat golul carstic la nivelul tavanului acestuia, în care se coboară o verticală de 7 m, pe un con de blocuri prăbuşite. La baza acestuia (—16 m), se interceptează un mic curs de apă care, după ce dispare printr-o fisură, este reîntîlnit, curînd, într-o sală de 23 m lungime şi 12 m lăţime. De aici, el se angajează de-a lungul unei galerii cu mai multe cascade şi confluează cu drenul principal la —49 m faţă de galeria minieră.

Aval de confluenţă, apele drenează o galerie meandrată, orientată aproximativ est-vest, cu înălţimi şi lăţimi cuprinse între 2—5 m. După 350 m de la confluenţă, galeria principală, pe care se înscriu mai multe cascade, continuă pînă la un lac de sifon, situat la —127 m. Amonte de confluenţă se desfăşoară, spre NE, o galerie ascendentă, de 840 m lungime, cu mai puţine praguri şi cu dimensiuni ce variază între l—6 m lăţime şi 2—20 m înălţime. Cursul principal primeşte o serie de afluenţi, atît de pe dreapta, cît şi de pe stînga, încă neexploraţi. În zona mediană s-a întîlnit o sală de mari dimensiuni (42 x 15 m), traversată de o falie care aduce în contact anormal calcarele neocomian-barremiene, cu cele de vîrstă callovian-tithonică. În peretele stîng al acestei săli, pe un povîrniş accentuat, cu evidente urme de scurgere, se ajunge la baza unui horn care a fost escaladat pînă la cota de 453 m altitudine absolută. Raportînd această cotă la altitudinea Ponorului din Baia Nitului (450 m), sub care se află, rezultă că pînă la suprafaţă ar mai fi doar 5 m.

Amonte de această sală de contact, galeria revine la dimensiunile anterioare iar densitatea formaţiunilor stalagmitice creşte atît de mult încît barează, uneori, înaintarea şi generează sifoane prin joncţiunea cu oglinda apei. Două astfel de sifoane au putut fi depăşite pe deasupra, nu însă şi cel de al treilea, şi ultimul. Pe o galerie laterală, care se închide foarte curînd, s-a atins cota de +28 m, respectiv 473 m altitudine absolută.

P. J. s-a format, iniţial, sub acţiunea apelor captate prin Ponorul din Baia Nitului, care îşi au bazinul de recepţie dezvoltat pe gresii cuarţoase hettangian-sinemuriene. Cu timpul, prin dezvoltarea deosebită a unor doline şi uvale, acţiunea de captare a colectorului subteran s-a extins, atît în amonte, unde se desfăşoară o succesiune de doline ce culminează cu o uvală de mari dimensiuni, cît şi spre sud-est (Prin Galeria de Acces), înspre un al doilea grup de doline.

Printr-o marcare cu rodamină, efectuată de I. Orăşeanu, s-a constatat că apele din Ponorul Baia Nitului revin la suprafaţă prin Izbucul Topliţei de Vida). Dată fiind diferenţa de nivel, destul de scăzută (22 m) dintre sifonul din aval (318 m altitudine) şi resurgenţa amintită (240 m), rezultă că apele circulă, pe cei aproximativ 3,8 km (linie aeriană), într-o galerie cu numeroase sifoane şi chiar de-a lungul unor sectoare complet inundate.

Peştera T5J - Tomek 5 Jaskinia - Pestera Nr.5 a lui Tomek (L=200m, D=-70m)

In 2018 pestera a fost jonctionata cu Pestera din Mina Jofi 1J2 de catre o echipa poloneza condusa de Tomasz Pawlowski cu suport din partea membrilor Clubului de speologie Speodava din Stei.

In 2019 o echipa de patru speologi Tomi, Michał, Robi(Kovacs Robert), Pisti (Barabasi Istvan) traverseaza pestera in ambele directii.

Sursa

• Rusu, T. (1988) - Carstul din Munţii Pădurea Craiului. Ed. Dacia, Cluj, 254 p.
• Speomond 9-10 (2004-2005), p.23-25
• Romania natura